Într-un context în care mediul construit se confruntă cu presiuni majore – de la vechimea fondului construit până la efectele schimbărilor climatice – monitorizarea comportării în timp a construcțiilor devine o componentă esențială a siguranței publice și a durabilității investițiilor.
Aceasta nu este o opinie, ci o cerință expresă a cadrului legislativ actual: Legea 10/1995 privind calitatea în construcții și Normativul P130/2025 privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor stabilesc clar obligațiile beneficiarilor, proiectanților, executanților și administratorilor în materie de monitorizare.
Pentru un beneficiar modern – fie el public sau privat – monitorizarea nu este un cost suplimentar, ci o investiție strategică în control, predictibilitate și siguranță.
- Baza legală a responsabilității beneficiarului
Legea 10/1995 impune beneficiarului obligația de a asigura condițiile pentru realizarea, urmărirea și exploatarea construcțiilor în siguranță. Art. 22 din lege prevede clar că beneficiarii, investitorii și administratorii trebuie să organizeze activități de urmărire a comportării în exploatare și de întreținere a construcțiilor.
Această obligație este detaliată de P130/2025 – Normativ privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor, emis prin Ordinul MDLPA nr. 770/30.05.2025, care:
- definește scopul urmăririi: identificarea în timp a modificărilor parametrilor structurali și geotehnici;
- stabilește conținutul programului de urmărire (parametri, metode, frecvențe, instrumentație, praguri de alertă, raportare);
- precizează responsabilitățile: proiectantul elaborează programul, executantul asigură instalarea, iar beneficiarul îl implementează și îl menține activ în exploatare.
În lipsa unui program de monitorizare conform P130/2025, beneficiarul nu îndeplinește cerința de siguranță în exploatare impusă de Legea 10/1995.
Mai mult, Legea 50/1991 condiționează autorizarea lucrărilor de existența unei documentații tehnice conforme cu reglementările tehnice în vigoare.
Asta înseamnă că, pentru construcțiile noi sau reabilitate, monitorizarea trebuie prevăzută încă din faza de proiect, nu adăugată ulterior.
- Din perspectivă europeană: durabilitatea și performanța pe durata de viață
Monitorizarea comportării în timp a construcțiilor nu este o particularitate a legislației românești, ci o cerință esențială a cadrelor normative europene și internaționale care guvernează siguranța și durabilitatea construcțiilor.
Standardele fundamentale — EN 1990 (Eurocod – Baza proiectării structurilor), ISO 13822 (Evaluarea structurilor existente) și ISO 55000 (Managementul activelor) — stabilesc principii clare care justifică includerea sistemelor de monitorizare ca instrument obligatoriu de verificare și întreținere a performanței pe durata de viață a construcțiilor.
EN 1990 – Eurocod: Baza proiectării structurilor
Conform EN 1990:2023 + A1:2024, o construcție trebuie proiectată și executată astfel încât să-și mențină siguranța, funcționalitatea și durabilitatea pe întreaga durată de viață proiectată (art. 2.1 (1)-(2)P).
Standardul cere aplicarea de măsuri de prevenire a degradării și de verificare a performanței (art. 3.1 (2)), ceea ce, în practică, se traduce prin urmărirea sistematică a parametrilor structurali și geotehnici.
Astfel, Eurocodul plasează conceptul de verificare continuă a performanței în centrul procesului de asigurare a calității pe termen lung.
ISO 13822 – Evaluarea structurilor existente
ISO 13822:2010 (SR EN ISO 13822:2014) definește monitorizarea drept mijloc esențial de obținere a informațiilor despre performanța reală a unei construcții.
Secțiunile 5.3 și 6.1.3 prevăd explicit că informațiile necesare evaluării se obțin din documentație, inspecții, încercări și monitorizare, iar rezultatele acestor activități trebuie folosite pentru confirmarea ipotezelor de calcul și pentru decizii de reabilitare (secțiunea 8.3).
Prin urmare, monitorizarea nu este o opțiune, ci o componentă integrată a procesului de evaluare și întreținere responsabilă a construcțiilor existente.
ISO 55000 – Managementul activelor
ISO 55000:2014 (SR ISO 55000:2017) promovează o abordare strategică a administrării patrimoniului construit, bazată pe informații fiabile și actualizate.
Standardul precizează că deciziile privind investițiile, mentenanța și exploatarea trebuie să se fundamenteze pe date măsurate, analizate și verificate (art. 2.5 și 3.2).
În acest sens, sistemele de monitorizare structurală și geotehnică furnizează baza de date obiectivă pentru aplicarea principiilor de asset management și pentru trecerea de la mentenanță corectivă la mentenanță predictivă.
În concluzie, aceste trei standarde — EN 1990, ISO 13822 și ISO 55000 — converg către același principiu: durabilitatea și siguranța construcțiilor nu pot fi garantate fără verificare și măsurare continuă.
Monitorizarea devine astfel un instrument de guvernanță tehnică și financiară, recunoscut internațional ca parte indispensabilă a ciclului de viață al investițiilor, de la proiectare până la exploatare și reabilitare.
- De la obligație la avantaj strategic
Un sistem de monitorizare geotehnică și structurală bine proiectat și instalat oferă date obiective și continue despre starea reală a unei construcții:
- tasări și deplasări ale fundațiilor;
- fisuri, înclinări, vibrații sau deformări structurale;
- variații de presiune interstițială în sol;
- influențe externe (cutremure, trafic, variații termice).
Aceste informații pot fi corelate cu modelele structurale și geotehnice și transformate în tablouri de bord digitale, utile pentru:
- planificarea lucrărilor de întreținere preventivă;
- justificarea cheltuielilor de mentenanță;
- audituri tehnice și financiare;
- certificarea siguranței în fața autorităților sau asiguratorilor.
Astfel, monitorizarea devine o investiție care generează economii reale, prin prevenirea defectelor majore și prin extinderea duratei de viață a construcțiilor.
- Cum arată un sistem eficient de monitorizare în exploatare
Conform P130/2025, un program complet de urmărire a comportării trebuie să includă:
- Obiectivele și parametrii de monitorizare – stabiliți în faza de proiectare (tasări, deplasări, vibrații, fisuri, presiuni etc.);
- Metodele și instrumentația utilizată, cu precizarea amplasamentului, a condițiilor de instalare și a intervalelor de măsurare;
- Pragurile de alertă și procedurile de reacție;
- Periodicitatea măsurătorilor și modul de raportare;
- Responsabilitățile fiecărui actor – proiectant, executant, beneficiar, operator al sistemului;
- Procedurile de arhivare și interpretare a datelor, care devin parte integrantă a cărții tehnice a construcției.
Implementarea unui astfel de sistem presupune colaborare interdisciplinară: proiectanții definesc parametrii, executanții asigură instalarea corectă, iar beneficiarul garantează funcționarea și continuitatea în exploatare.
- Cadrul digital și sustenabilitatea investițiilor
Integrarea sistemelor de monitorizare în modele BIM (Building Information Modeling) și digital twin permite beneficiariilor și autorităților să vizualizeze evoluția construcției în timp real.
Datele din senzori pot fi corelate cu modele structurale 3D, facilitând:
- identificarea zonelor critice;
- prioritizarea intervențiilor;
- simularea efectelor unor factori externi (cutremur, inundație, exploatare intensă).
Această abordare se aliniază cu Directivele europene privind valul de renovare (Renovation Wave) și strategiile de digitalizare a construcțiilor promovate prin programele CINEA și Horizon Europe.
Prin urmare, investiția într-un sistem de monitorizare nu doar îndeplinește cerințele legale, ci poate fi eligibilă pentru finanțare nerambursabilă, atunci când este justificată ca măsură de eficiență și siguranță structurală.
- APMGS – partener pentru implementare și formare
Asociația Profesională pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS) sprijină beneficiarii și autoritățile în implementarea acestor cerințe prin:
- programe naționale dedicate: „Spitale Sigure”, etc
- ghiduri tehnice actualizate, conform P130/2025 și standardelor ISO/EN;
- programe de instruire pentru personalul responsabil cu urmărirea comportării;
- parteneriate public-private pentru instalarea și întreținerea sistemelor de monitorizare în infrastructura critică.
Scopul acestor inițiative este dezvoltarea unei culturi instituționale a prevenției și siguranței, în care monitorizarea devine parte firească din strategia de administrare a patrimoniului construit.
Concluzie și îndemn la responsabilitate
România are astăzi cadrul normativ, expertiza tehnică și tehnologia necesare pentru a transforma monitorizarea din obligație în politică națională de siguranță și transparență.
Ceea ce lipsește este consistența aplicării și asumarea instituțională a acestei responsabilități.
Beneficiarii și autoritățile sunt verigile finale din lanțul calității.
De deciziile lor depinde dacă o construcție va fi doar recepționată – sau monitorizată, înțeleasă și protejată pe durata sa de viață.
Monitorizarea comportării în timp nu este o cheltuială. Este dovada respectului față de oameni, investiții și viitor.
A investi în monitorizare înseamnă a investi în siguranța comunității și în credibilitatea instituțională a celor care gestionează patrimoniul construit al României.