În cadrul „Expert Corner – De la Normă la Practică”, campanie APMGS care aduce în prim-plan diferența dintre cerințele reglementate și modul în care monitorizarea construcțiilor este aplicată în realitate, am stat de vorbă cu domnul Carteș Cosmin, profesionist în monitorizare geotehnică și structurală, reprezentant SIXENSE și membru activ al asociației.
Cu o experiență solidă în domeniul monitorizării structurale și geotehnice, Cosmin este un susținător dedicat al implementării tehnologiilor inteligente în construcții, promovând soluții inovatoare pentru controlul și analiza comportamentului structurilor în timp real. În cadrul SIXENSE, Cosmin contribuie direct la integrarea sistemelor de monitorizare în marile proiecte de infrastructură din România, asigurând o punte esențială între proiectare, execuție și mentenanță.
În răspunsurile la întrebările noastre, domnul Carteș a evidențiat că cerințele din caietele de sarcini sunt adesea formulate imprecis, mai ales în ceea ce privește preciziile, toleranțele și frecvențele de măsurare, ceea ce complică implementarea și interpretarea datelor. De asemenea, a subliniat diferența de abordare dintre proiectele publice și cele private, arătând că proiectele private sunt mai adaptate realităților din teren și a observat că, în proiectele mari, datele de monitorizare sunt din ce în ce mai valorificate de toți actorii implicați. Domnul Carteș a atras atenția asupra necesității ca proiectantul să înțeleagă clar atât capabilitățile, cât și limitele sistemului de monitorizare, precum și importanța transmiterii responsabile a alarmelor. Nu în ultimul rând, a punctat că o colaborare ideală între operatorul de monitorizare și proiectant presupune implicarea timpurie și dialog continuu, de la etapa de proiectare până la exploatarea curentă a construcției, pentru a adapta sistemele la condițiile reale și a asigura reacții optime la orice situații neobișnuite evidențiate de date.
💬 Ca operator de monitorizare, care este cel mai frecvent tip de cerință din caietele de sarcini care este incorect formulată sau incompletă – și care creează probleme în implementare sau în interpretarea datelor?
Cel mai frecvent, cerințele privind preciziile, toleranțele și frecvențele de măsurare sunt formulate incorect sau nerealist. Uneori nu se ține cont de tipul instrumentelor, de condițiile din teren sau de scopul real al monitorizării. De asemenea, lipsesc adesea praguri clare de atenționare, alertare și alarmare.
💬 Există o diferență semnificativă între cerințele de monitorizare din proiectele publice față de cele private – și care dintre ele este mai aproape de o practică corectă din punct de vedere tehnic?
Din experiența mea, proiectele private sunt, în general, mai apropiate de realitatea din teren și permit o adaptare mai bună a sistemului de monitorizare. În proiectele publice am întâlnit mai des cerințe generale, care nu țin suficient cont de specificul proiectului.
💬 Datele din sistemele de monitorizare automată pe care le operați – sunt valorificate efectiv de beneficiari pentru decizii de mentenanță sau operare, sau sunt stocate și ignorate până la o inspecție sau un eveniment?
În proiectele mari observ o atenție tot mai mare acordată datelor din sistemele de monitorizare. Constructorul, supervizorul și beneficiarul urmăresc mai atent evoluția deplasărilor, lipsa datelor sau apariția unor tendințe accentuate.
💬 Care este cel mai important lucru pe care un proiectant ar trebui să îl știe despre un sistem de monitorizare geotehnică sau structurală înainte de a-l specifica în documentația tehnică?
Proiectantul ar trebui să știe clar ce poate oferi sistemul de monitorizare, ce informații se obțin, care sunt limitele tehnice și ce precizii sunt realiste. Foarte important este și modul de transmitere a alarmelor, precum și stabilirea responsabilităților în cazul depășirii pragurilor.
💬 Cum ar trebui să arate o colaborare ideală între operatorul de monitorizare și proiectantul structural sau geotehnic pe durata unui proiect – de la faza de proiectare până la recepție și exploatare curentă?
Colaborarea ar trebui să înceapă din faza de proiectare. Operatorul poate propune soluții tehnice actuale, poate optimiza amplasarea instrumentelor și poate adapta sistemul la condițiile reale din teren. În implementare și exploatare, proiectantul și operatorul trebuie să comunice constant, mai ales când apar situații interpretabile sau tendințe neobișnuite în date.