În cadrul campaniei APMGS „Expert Corner – De la Normă la Practică”, ne propunem să aducem în prim-plan perspective reale din teren, oferite de specialiști implicați direct în proiecte de construcții.
Inițiativa urmărește să facă tranziția de la cerințele teoretice și normative la modul în care acestea sunt aplicate în practică, evidențiind provocările, lacunele și soluțiile concrete întâlnite în proiectele din România.
În acest context, am stat de vorbă cu un responsabil în urmărirea comportării în timp din sectorul public, membru APMGS, cu experiență în consolidări, pentru a surprinde modul real în care este implementată monitorizarea construcțiilor în proiectele publice.
Acesta a subliniat că monitorizarea comportării în timp a construcțiilor publice este încă insuficient structurată și aplicată neuniform. Deși există reglementări, acestea nu sunt pe deplin adaptate construcțiilor cu rol strategic, iar implementarea este îngreunată de lipsa documentațiilor, resursele umane limitate și finanțarea insuficientă.
De asemenea, a evidențiat că un risc major îl reprezintă vulnerabilitatea seismică a multor clădiri, în contextul în care lucrările de consolidare avansează lent. Totodată, există o ruptură între etapele de execuție și exploatare, acestea fiind tratate separat, fără o abordare integrată.
Pentru ca monitorizarea să devină o practică curentă, este necesar un cadru legislativ clar și coercitiv, precum și resurse financiare dedicate și posibilitatea externalizării către specialiști.
💬 Construcțiile cu destinație specială din patrimoniul public au cerințe proprii de monitorizare? Sunt coerente cu P130/2025?
În general, aceste unități nu dispun de cerințe proprii de monitorizare. Urmărirea comportării în timp este impusă ulterior realizării construcțiilor și se aplică cu resurse limitate, pe un fond de documentații tehnice adesea inexistente. Situația este mai bună în cazul construcțiilor modernizate sau realizate prin investiții recente.
💬 Care este cel mai mare risc structural identificat la clădiri fără monitorizare curentă?
Principalul risc este vulnerabilitatea seismică. Multe clădiri, inclusiv cele cu acces public, nu pot prelua în siguranță acțiunile seismice anticipate. Deși există evaluări și clasificări de risc, consolidările sunt limitate de lipsa fondurilor.
💬 Există o continuitate între controlul calității în execuție și urmărirea comportării în timp?
Nu. În practică, sunt activități separate, realizate de actori diferiți, iar implicarea constructorilor se limitează, de regulă, la perioada de garanție.
💬 Ce ar trebui să se schimbe pentru ca monitorizarea să devină o practică curentă?
Este necesar un cadru legislativ clar, care să impună obligații ferme și sancțiuni pentru neconformare, dar și mecanisme de responsabilizare a beneficiarilor. În paralel, trebuie asigurate resursele necesare – atât prin formarea personalului, cât și prin posibilitatea de a apela la operatori specializați – și alocări bugetare dedicate.