În 2025, România traversează un moment critic în dezvoltarea infrastructurii de transport, confruntându-se cu provocări financiare și administrative, dar beneficiind de stimulentele PNRR și fondurile europene 2021-2027.
În sectorul rutier, accentul este pus pe finalizarea autostrăzilor și drumurilor expres, în timp ce infrastructura feroviară rămâne subdezvoltată, cu întârzieri majore. În paralel, monitorizarea structurală și geotehnică trece de la abordarea reactivă la cea predictivă, susținută de senzoristică avansată și platforme digitale integrate, conform P130/2025. Siguranța rămâne o problemă majoră: poduri, linii ferate și structuri portuare prezintă riscuri crescute fără întreținere adecvată. Tehnologii de vârf, precum AI, gemeni digitali și comunicații LoRaWAN/5G, permit detecția timpurie a defectelor și planificarea preventivă, iar succesul depinde de implementarea coerentă și profesionalizarea managementului public. România se află astfel în tranziția spre o infrastructură mai sigură, durabilă și digitalizată.
Mariana Gârștea, președinta Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS), oferă în cele ce urmează o serie de informații interesante despre monitorizarea proiectelor de infrastructură de transport – și nu numai.
– Cum vedeți evoluția investițiilor în infrastructura de transport (rutier, feroviar, fluvial) în 2025 și cum credeți că se vor dezvolta aceste infrastructuri pe termen scurt și mediu?
– În 2025, România se află într-un moment de răscruce în ceea ce privește investițiile în infrastructura de transport. Deși ne confruntăm cu un deficit bugetar considerabil, limitările financiare sunt parțial compensate de presiunea exercitată de Comisia Europeană pentru implementarea proiectelor din PNRR și a celor finanțate prin fondurile structurale 2021-2027. Vedem o concentrare pe finalizarea proiectelor deja începute – în special în zona rutieră (autostrăzi, drumuri expres) –, însă lansarea de noi proiecte este întârziată din cauza blocajelor administrative și a lipsei de maturitate în pregătirea tehnică. Infrastructura feroviară rămâne cel mai deficitar segment, cu un grad scăzut de execuție și întârzieri majore în modernizarea liniilor de cale ferată.
Pe termen mediu, se conturează tot mai clar nevoia unei abordări integrate: mentenanță predictivă, digitalizare, eficientizarea costurilor și profesionalizarea managementului public. Intrarea în vigoare a P130/2025 creează un cadru nou, coerent, pentru infrastructura critică, care pune accent pe siguranță și monitorizare. Aceasta va influența pozitiv selecția și dezvoltarea viitoarelor proiecte. Din perspectiva APMGS, ne așteptăm ca această reglementare să ridice standardele și să încurajeze investițiile durabile.
– Până în iulie 2025, monitorizarea structurală și geotehnică în România a fost adesea tratată ca un element opțional în proiectele de infrastructură, aplicabil doar în cazurile finanțate european sau în situații de criză. O bună parte dintre lucrările majore nu aveau integrați senzori de monitorizare automată, iar verificările se făceau manual, rar și cu acoperire limitată. Această abordare reactivă a contribuit la agravarea riscurilor structurale și la intervenții tardive, costisitoare. Intrarea în vigoare a P130/2025 schimbă fundamental această paradigmă: monitorizarea automată devine obligatorie pentru lucrările de infrastructură critică, iar cerințele minime privind tipurile de senzori, frecvența măsurărilor și integrarea cu platforme digitale sunt clar reglementate.
În prezent, monitorizarea se realizează prin sisteme integrate – senzori de deplasare, inclinometre, piezometre, tasometre, accelerometre – conectate la platforme cloud, capabile să genereze alerte automate și rapoarte predictive. APMGS susține acest proces prin oferirea de ghiduri tehnice, cursuri de formare pentru autoritățile contractante și consultanță în specificarea corectă a cerințelor în caietele de sarcini. Practic, ne aflăm în tranziția de la monitorizare reactivă la una preventivă și predictivă, cu rol strategic în durabilitatea investițiilor publice.
– Siguranța infrastructurii de transport este una dintre cele mai acute probleme în România. În sectorul rutier, avem sute de poduri cu durata de viață depășită, fără inspecții structurale actualizate, iar accidentele cauzate de degradarea infrastructurii cresc în frecvență. Lipsa întreținerii periodice, a evaluărilor tehnice bazate pe date obiective și a personalului specializat agravează riscurile.
În sectorul feroviar, pe lângă întârzierile istorice în modernizarea infrastructurii, există o lipsă de sisteme automate de detecție a deformațiilor și a defectelor critice – ceea ce duce la o viteză medie de circulație de sub 50 km/h în multe zone.
În zona fluvială, problemele sunt mai puțin vizibile, dar deloc neglijabile: digurile și structurile portuare sunt expuse riscului de colaps în caz de inundații, iar lipsa monitorizării automate crește vulnerabilitatea în fața fenomenelor extreme.
Adoptarea P130/2025, care face obligatorie monitorizarea automată a infrastructurii critice, este un pas major spre creșterea siguranței, dar implementarea eficientă depinde de capacitatea autorităților de a aplica această lege, de bugetele alocate și de disponibilitatea de a colabora cu specialiști. APMGS avertizează că fără un cadru instituțional consolidat și fără investiții în educarea personalului tehnic, această reglementare riscă să rămână doar o bifă formală. Siguranța trebuie să fie obiectiv măsurabilă, nu subiectiv interpretabilă.
– Tehnologiile utilizate în monitorizarea structurilor au evoluat accelerat în ultimii 5 ani, pe fondul digitalizării și al presiunii pentru sustenabilitate. În prezent, cele mai avansate proiecte de infrastructură din Europa și Asia folosesc platforme integrate bazate pe senzori wireless, comunicații LoRaWAN sau 5G, inteligență artificială (AI) și gemeni digitali (Digital Twins).
Aceste tehnologii permit nu doar detectarea deformațiilor, vibrațiilor sau modificărilor de umiditate în timp real, ci și simularea comportării viitoare a structurii în condiții de stres. De exemplu, un sistem bazat pe AI poate învăța din datele colectate și anticipa un risc de colaps structural cu săptămâni înainte de apariția unui defect vizibil.
În România, adopția acestor tehnologii a fost timidă, dar P130/2025 creează contextul pentru accelerare. Acum, proiectanții și constructorii sunt obligați să integreze aceste soluții încă din faza de documentație tehnico-economică. În proiectele Sixense sau ale membrilor APMGS folosim deja senzori de ultimă generație. Provocarea rămâne standardizarea, integrarea cu sistemele publice de decizie și formarea unei culturi a digitalizării în construcții. Tehnologia este disponibilă – cheia este implementarea inteligentă.