În actualul context politic și economic, în care se pare că resursele de bază devin din ce în ce mai râvnite, mai rare sau mai greu de gestionat, vorbim tot mai des despre apă. Din păcate, însă, aproape întotdeauna doar când apare o criză: secetă, inundații, restricții, probleme de alimentare. 

De ce ajungem mereu să discutăm despre apă abia când ceva nu mai funcționează, am încercat să aflăm, din nou, de la Lector Univ. Dr. Ing. Cătălin-Vlăduț Popescu, președintele Comitetului Român al Marilor Baraje, cadru didactic la Facultatea de Hidrotehnică a Universității Tehnice de Construcții București și unul dintre cei mai consacrați oameni de știință români în domeniu, la nivel internațional.

Expert internațional: „Ne jucăm cu focul”

SPS: Domnule Profesor, reluăm dialogul nostru, în contextul în care, din ce în ce mai des, apar în spațiul public scandaluri privind barajele României, alimentarea cu apă a populației sau blocaje administrative pe diverse paliere. Care e cauza? 

CVP: Fără vreo pretenție tehnică, am să vă dau un răspuns banal: accesul la apă este una dintre acele realități pe care societatea modernă le ia de bune. Cât timp curge la robinet, cât timp orașul nu este inundat, iar câmpul încă produce grâne, pare că totul vine natural. Numai că lucrurile nu stau deloc așa.

SPS: Da, e un răspuns frust și oarecum intuitiv. Dar v-aș ruga să detaliați. 

CVP: Ei bine, după cum am discutat și anul trecut, în conversația noastră în spatele apei la care avem acces, pe diverse căi, există o întreagă lume de calcule, decizii, lucrări, sisteme, exploatări, și, mai ales, oameni. Baraje, acumulări, aducțiuni, stații de pompare, prize, diguri, regularizări, monitorizare. Astfel, apa nu este doar o resursă vitală. În spatele ei se află o întreagă infrastructură critică.

SPS: Când spuneți „infrastructură critică”, unii ar putea crede că este o formulare exagerată. Sau prea puternică.

CVP: Mi-aș dori să fie așa. Dar nu este deloc. Pentru că, în acord cu orice definiție, din orice literatură de specialitate, infrastructura critică vizează mecanismele care asigură funcțiile vitale ale societății și indivizilor, în sensul sănătății, alimentației, siguranței și nu numai.

Or, fără apă gestionată corect nu ai acces sigur al populației, nu ai agricultură predictibilă, nu ai protecție reală la inundații, nu ai echilibru energetic, și, implicit, nici stabilitate economică sau bugetară.

Așa cum apa este garantul existenței individuale, ea este esențială și pentru colectivități și dezvoltarea acestora. 

Atenție la ecologismul nesănătos

SPS: În ultimii ani, au apărut tot mai multe voci care contestă, uneori foarte vehement, marile lucrări hidrotehnice, amenajările energetice, de regulă, din rațiuni de mediu. Există ONG-uri implicate în subiect. Unde este adevărul, din punct de vedere științific?

CVP: Ca de fiecare dată, la mijloc. Iar pentru a înțelege, cred că trebuie făcută o distincție foarte clară.

Există ecologismul serios, necesar, legitim, care pune întrebări corecte și obligă proiectele să fie mai bune, mai prudente, mai bine compensate, mai bine fundamentate. Aceasta este o voce utilă și sănătoasă, care limitează impactul antropic asupra vieții pe Terra.

Dar există și o altă abordare, în care proiectele sunt judecate dintr-o singură direcție, printr-o grilă ideologică simplificatoare, aproape moralizatoare, în care concluzia este dată dinainte, iar discursul este doar selecție de argumente convenabile.

În acest caz nu mai vorbim despre echilibru, ci despre o formă de militantism anti-infrastructură. Iar când infrastructura critică este tratată exclusiv emoțional sau politic, riscul este să pierzi din vedere exact interesul public pe care pretinzi că îl aperi.

SPS: După subiectul Paltinul, asupra căruia ne-ați edificat în ultimul nostru interviu , cel mai recent scandal a fost legat de Mihăileni? În care dintre situații ne aflăm?

CVP: Cazul Mihăileni este un foarte bun exemplu pentru a înțelege cât de ușor poate fi deformată discuția prin subiectivism, atunci când privești o lucrare doar printr-o singură lentilă.

Dacă reduci totul la o cifră energetică modestă și spui: „nu produce destul, deci nu are sens”, ai eliminat deja din analiză restul funcțiilor sale.

Or, un baraj de acest tip nu trebuie privit numai prin prisma energiei. El creează o rezervă de apă, contribuie la reglaj și poate avea rol în reducerea efectelor unor viituri. 

În plus, trebuie să fim onești: atunci când o lucrare este realizată într-o proporție  uriașă, când corpul barajului este deja executat, când investiția publică a fost deja făcută, iar impactul principal al realizării sale s-a produs în teren, nu mai poți opera cu pledoarii valabile în stadiul de intenție.

Poți și trebuie să reevaluezi, să actualizezi condițiile, să impui măsuri, să verifici conformarea. Dar nu poți ignora o realitate fizică, vizibilă cu ochiul liber de către orice nespecialist, nici să pretinzi că poți cuantifica retroactiv impactul, cu precizie absolută.

Citește mai mult la: https://www.stiripesurse.ro/expert-international-ne-jucam-cu-focul-daca-nu-actionam-urgent-vom-constata-ca-toate-problemele-de-pana-acum-au-fost-neinsemnate-fata-de-ce-ne-asteapta_3871086