Un exercițiu major de simulare a unui cutremur va fi organizat în luna iunie, în București și într-o altă localitate din România, a anunțat marți șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.
Exercițiul va dura cinci zile și patru nopți, iar autoritățile vor testa intervenția simultană în două orașe afectate de un seism major. Declarația a fost făcută în cadrul unei sesiuni de dezbateri organizate de Academia Română, având ca temă „Cutremurele – o provocare pentru cercetare și societate”. „Am avut un exercițiu major de cutremur în 2018, am învățat multe din exercițiul respectiv, am schimbat parte din regulamentele noastre de intervenție, (...) mai ales conceptul de intervenție la cutremur pe care l-am realizat după exercițiul din 2018”, a spus Arafat.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/raed-arafat-un-exercitiu-major-de-cutremur-va-avea-loc-in-bucuresti-si-o-alta-localitate-in-luna-iunie-3144145